"ALEGE-ŢI STĂPÂNII CU GRIJĂ", SPOTUL CARE NELINIŞTEŞTE CNA. SUNTEŢI DE ACORD CU DECIZIA CNA?
"Alege-ţi stăpânii cu grijă, spotul care nelinişteşte CNA. Sunteţi de acord cu decizia CNA?CNA a decis să se implice în actuala campanie electorală, părtinitor, căutând nod în papură atunci când nu este cazul. Acest lucru este demonstrat de decizia de marţi a Consiliului, prin care se interzice de la difuzare spotul "Alege-ţi stăpânii cu grijă", difuzat de Antena 3. În esenţă, CNA reproşează acestui clip faptul că este "antisocial" şi "negativist", că "face apologia comunismului" şi că se referă la preşedinţii ţării, în condiţiile în care acum urmează să se desfăşoare alegerile locale. Mai mult, s-a considerat că acest clip ar îndemna populaţia să nu voteze. Deşi unii dintre membrii Consiliului au admis că acest clip este bine produs, decizia finală a fost cea de a interzice difuzarea lui.
Decizia CNA nu are nici o justificare în realitate. Clipul difuzat de Antena 3, şi realizat de Dan Pavel, premiant APTR, nu are nicio legătură cu motivaţia CNA. Spotul nu poate fi considerat antisocial, atâta timp cât el, prin mesajul său, nu îndeamnă la nici un fel de acţiuni îndreptate împotriva societăţii. Metafora turmei de oi şi a lupului, transpusă într-un cadru SF, este doar o încercare de a atrage atenţia publicului tocmai pentru a se feri de astfel de practici. Mesajul transmis: "Alege-ţi stăpânii cu grijă" nu poate fi interpretat ca un îndemn împotriva participării la vot. Acest mesaj este doar un îndemn la responsabilizarea alegătorilor, pentru a fi siguri că vor alege la vot acel candidat care le reprezintă cel mai bine interesele. Iar faptul că în clip apar preşedinţii României moderne, exprimă doar o realitate istorică.
Aşadar, decizia CNA nu are absolut nici o justificare. Antena 3 a decis ca până când CNA va transmite un comunicat oficial legat de această decizie, să continue difuzarea spotului. Oricum, indiferent de decizia CNA, campania "Alege-ţi stăpânii cu grijă" va continua pe Internet. Clipul a fost deja postat de foarte mulţi utilizatori pe bloguri şi site-uri. El poate fi urmărit şi pe site-ul antena3.ro. Aşteptăm opiniile voastre legate de acest clip. Sunteţi de acord cu decizia CNA?" - antena3