1. Doar două lucruri sînt infinite: universul şi prostia omenească. Şi nu sînt sigur în legătură cu primul.
2. Sînt doar două moduri în care poţi să îţi trăieşti viaţa: ca şi cum nimic nu este un miracol sau ca şi cum orice este un miracol.
3. Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămîne anonim.
4. Dumnezeu este un adevăr universal.
5. Realitatea este doar o iluzie, însă una foarte persistentă.
6. Viaţa este un mister, nu o problemă care trebuie rezolvată.
7. Mintea intuitivă este un dar divin, iar mintea raţională este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul.
8. Este pur şi simplu un miracol că metodele moderne de învăţămînt nu au sugrumat încă pe de-a-ntregul curiozitatea sfîntă a cercetării; căci această plantă firavă cere, în afară de încurajare, în primul rînd libertate; fără aceasta ea piere negreşit. Este o mare greşeală să se creadă că bucuria de a privi şi de a căuta poate fi stimulată prin constrîngere şi prin apel la simţul datoriei.
9. Nu înţelegi un lucru pe deplin decît dacă poţi să i-l explici bunicii.
10. Pentru ca să fii un membru ireproşabil al unei turme de oi, mai întîi trebuie să fii o oaie.
11. Singura cale de a scăpa de efectul coruptibil al laudelor este să continui să lucrezi.
12. Sufletele mari au întîlnit întotdeauna opoziţie din partea minţilor mediocre.
13. Cel mai neinteligibil lucru despre lume este că e inteligibilă.
14. Doar viaţa ce o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie trăită.
15. În veacul nostru materialist, singurii oameni de ştiinţă serioşi sînt oamenii profund religioşi.
16. Important este să nu te opreşti din a-ţi pune întrebări.
17. Gravitaţia nu este responsabilă pentru îndrăgostirea oamenilor.
18. Pune mîna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut. Asta e relativitatea.
19. Nu a greşit hîtrul care a spus "Educaţia e ceea ce îţi rămîne după ce ai uitat tot ce ai învăţat la şcoală".
20. Şcoala trebuie să urmărească tot timpul ca tînărul să părăsească băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă... Pe primul plan trebuie pusă totdeauna dezvoltarea capacităţii generale de gîndire şi de judecată independentă, şi nu dobîndirea de cunoştinţe de specialitate.
21. Dorinţa de a fi aprobat şi recunoscut este un mobil sănătos; însă dorinţa de a fi recunoscut drept mai bun, mai puternic sau mai inteligent decît semenul tău sau decît colegul tău de şcoală duce uşor la o conformaţie psihologică excesiv de egoistă, ce poate deveni păgubitoare pentru individ şi pentru comunitate. De aceea, şcoala şi educatorul trebuie să se ferească de a folosi metoda facilă a aţîţării ambiţiei individuale spre a-i face pe copii silitori la învăţătură.
22. Mie mi se pare că pentru o şcoală lucrul cel mai rău este să lucreze în principal cu metodele fricii, forţei şi autorităţii artificiale. Un asemenea tratament distruge sentimentele sănătoase, sinceritatea şi încrederea în sine ale tînărului. El produce supusul umil... Daţi în mîna educatorului cît mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încît singură sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane şi intelectuale.
23. Lucrul cel mai frumos pe care îl putem trăi este tainicul. Este simţămîntul ce stă la leagănul adevăratei arte şi ştiinţe. Cine nu îl cunoaşte, cel care nu se mai poate mira, nu se mai poate minuna, acela este, pentru a spune aşa, mort, iar ochii săi sînt închişi. Trăirea tainicului, chiar dacă amestecată cu frica, a produs şi religia. Cunoaşterea existenţei a ceva de nepătruns pentru noi, a manifestărilor celei mai adînci raţiuni şi a celei mai luminoase frumuseţi, ce sînt accesibile raţiunii noastre numai în formele lor cele mai primitive, această cunoaştere şi acest simţămînt constituie adevărata religiozitate.
24. Este mai uşor să dezintegrezi un atom decît o prejudecată.
25. Dacă oamenii sînt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci sîntem, într-adevăr, o adunătură jalnică.
26. Idealurile care mi-au luminat calea şi din cînd în cînd mi-au dat curaj reînnoit de a întîmpina viaţa cu voioşie, au fost Bunătatea, Frumuseţea şi Adevărul. Banalele subiecte ale eforturilor umane, posesiilor, succesului exterior, luxului mi s-au părut întotdeauna demne de dispreţ.
27. Totul ar trebui să fie cît mai simplu cu putinţă, însă nu mai simplu de atît.
28. Nebunia: să faci acelaşi lucru de mai multe ori şi să aştepţi rezultate diferite.
29. Natura ne arată coada leului. Dar nu mă îndoiesc că leul aparţine naturii, chiar dacă nu ni se poate înfăţişa dintr-o dată în întregime din cauza mărimii sale enorme.
30. Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de cunoştinţe la care a fost creată.
Aurel Dumitraşcu
thanks to: Florin C